Casa Kolping din Rusca Montană a găzduit în weekendul 6 – 8 septembrie tabăra familiilor catolice.
În tabără au participat 9 familii (28 de persoane cu vârste de la 1 an la 78 de ani)
Tematica taberei Voi sunteți sarea pământului! a adus îmbogățire spirituală prin prelegerile pregătite de către familii. Ne-am reamintit și am conștientizat mai profund menirea noastră ca ucenici ai lui Cristos.
Amintim câteva idei care au fost dezbătute și meditate în prelegeri:
Să fim sarea pămânutului în calitatea noastră de ucenici ai lui Cristos presupune
În viața creștină de familie putem pune în practică menirea noastră de a fi sare a pământului prin slujirea celuilalt, prin acțiunile făcute împreună și acordarea de suport în activitățile celuilalt, rămânând totodată umili în ceea ce facem, prin conștientizarea că suntem ceea ce suntem nu ca rezultat al alegerilor noastre, ci ca dar pe care Dumnezeu l-a pus în noi.
În tabără am avut binecuvântarea de a participa în fiecare zi la liturghie, avându-i pentru scurt timp alături de noi pe pr Macedon Hiticaș, responsabil cu pastorația familiilor și pr Marin Matieș, paroh de Caransebeș. Le suntem recunoscători pentru blândețea și voioșia cu care s-au alăturat taberei familiilor.
În tabără am avut mai multe activități prin care am meditat la menirea noastră ca și creștini urmași ai lui Cristos, copiii au avut activități separate și s-au bucurat de drumeții și atelierul de creativitate. Îi iubim pe copiii noștri și ne este drag să stăm cu ei, dar totodată a fost ca o gură de oxigen ca altcineva să se ocupe de ei și noi să avem un timp de convorbire unul la unul; o adevărată binecuvântare. (fam. Șeica)
Recomandăm cu toată căldura participarea în taberele pentru familii creștine, pentru că sunt experiențe care ne îmbogățesc spiritual și totodată ocazii de a descoperii bogăția comunității pe care o poate da fiecare membru.
Familia Șeica
Sursa: gerhardus.ro