
Timpul de calitate împreună – Cursul de familii animatoare
Participând la acest curs am învățat să fim „mult mai atenți unul cu celălalt, să comunicăm mai bine” și prin acestea „ne-am apropiat foarte mult”.
Știri

Participând la acest curs am învățat să fim „mult mai atenți unul cu celălalt, să comunicăm mai bine” și prin acestea „ne-am apropiat foarte mult”.

„Poate ca la începutul căsătoriei aveam impresia că iubirea ne va face să ne înțelegem fără cuvinte …și că dificultățile vor fi depășite de la sine”, dar apoi viața a venit peste noi și …

„Familia este locul în care iubim și rănim. Întrebarea nu este: Vom greși vreodată? ci: Ce facem după ce am greșit?
Uneori un nou capitol al unei familii începe prin cuvinte simple: iartă-mă și … te iert.”

Întâlnirea familiilor organizată de Biroul Diecezan pentru Pastorația Familiilor din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara a ajuns la a V-a ediție. Prima astfel de întâlnire a avut loc în bazilica și mănăstirea Maria Radna în luna iunie 2022, în paralel cu Întâlnirea Mondială a Familiilor, organizată la Roma la inițiativa Papei Francisc de pie memorie. De atunci, familiile din parohiile Diecezei de Timișoara s-au întâlnit în fiecare an la Maria Radna, ca să participe la diferite programe spirituale și culturale, să se roage împreună și să construiască comunitate.

Vă mulțumim din suflet pentru această seară minunată, petrecută alături de alte familii frumoase, cu ocazia prelegerii susținute de familia Radulov. A fost un moment plin de căldură, bucurie și emoție, care ne-a reamintit cât de importante sunt familia, iubirea și comuniunea dintre oameni.

„Am transformat timpul liber într-o alergare după divertisment. Dar consumul de divertisment nu ne odihnește sufletul. Odihna adevărată este o artă, este momentul în care ne întoarcem la relații: relația cu Dumnezeu și relația cu cei dragi. O duminică fără întâlnire este doar o zi goală.” spune Papa Francisc