„Cum putem deveni o familie care, chiar și în momentele de oboseală, de tensiune sau de fragmentare, găsește puterea de a se întoarce unul către celălalt și, împreună, către Dumnezeu?”
Pornind de la convingerea că omul nu este creat pentru a trăi în izolare, cu mentalitatea „mă descurc singur”, ci pentru comuniune și relație, ne-au fost propuse câteva exerciții menite să ne ajute să redescoperim valoarea celuilalt în viața noastră, să-l privim cu recunoștință și să învățăm să-l prețuim așa cum este, fără a încerca să-l schimbăm.
La final, familia Craia ne-a propus o rugăciune, numită de ei Rugăciunea soților:
Soțul:
Doamne, îți mulțumesc pentru soția pe care mi-ai încredințat-o.
Ajută-mă să nu uit darul pe care ea îl reprezintă în viața mea.
Dă-mi răbdare când sunt obosit.
Dă-mi blândețe când sunt iritat.
Dă-mi curaj să-mi recunosc greșelile.
Dă-mi puterea să cer iertare.
Și ajută-mă să nu uit niciodată că iubirea nu este doar ceea ce simt, ci ceea ce aleg să fac pentru ea.
Soția:
Doamne, îți mulțumesc pentru soțul pe care mi l-ai încredințat.
Ajută-mă să văd dincolo de defectele lui.
Ajută-mă să observ binele pe care îl face.
Dă-mi răbdare când sunt obosită.
Dă-mi blândețe când sunt rănită.
Dă-mi curaj să-mi recunosc greșelile.
Dă-mi puterea să cer iertare.
Și ajută-mă să nu uit niciodată că iubirea nu este doar ceea ce simt, ci ceea ce aleg să fac pentru el.
Împreună:
Doamne,
Fă din casa noastră un loc în care iubirea poate crește.
Fă din masa noastră un loc al comuniunii.
Fă din cuvintele noastre cuvinte care vindecă.
Fă din mâinile noastre mâini care slujesc.
Fă din familia noastră o Biserică domestică.
Când suntem departe unul de altul, apropie-ne.
Când suntem răniți, vindecă-ne.
Când suntem orgolioși, smerește-ne.
Când suntem obosiți, întărește-ne.
Când nu mai știm ce să facem, arată-ne drumul.
Și atunci când lumea din jurul nostru se fragmentează, ajută-ne să rămânem împreună.
Ajută-ne să ne alegem din nou.
Ajută-ne să ne iubim din nou.
Ajută-ne să ne iertăm din nou.
Ajută-ne să ne rugăm din nou.
Și ajută-ne să descoperim, în fiecare zi, că „funia împletită în trei nu se rupe repede” (cf. Qoh 4,12), pentru că în mijlocul nostru ești Tu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Amin.
Oficiul pentru Pastorația Familiilor
