A face o relatare despre cele șase prelegeri ale lui Don Renzo ar însemna ca cititorii să își formeze o opinie în baza celor câtorva gânduri alese și citate de autorii acestui articol, presărate ici-colo cu părerea autorilor, și nu în baza „întregului“ prezentat de relator. De aceea, s-a decis redarea doar a câtorva dintre elementele principale ale meditațiilor, iar cei interesați pot urmări catehezele accesând link-urile transmisiunilor directe pe pagina de Facebook și canalul Youtube a Diecezei de Timișoara, realizate de membrii Biroului Media. Prelegerile au fost traduse în limba română de pr. Mihai Tegzeș, responsabil cu pastoraţia adulţilor şi a familiilor din Eparhia Greco-Catolică de Oradea și doamna Maria Surdu, din partea Episcopiei de Timișoara. Moderatorii cursului au fost pr. Valetin Macedon Hiticaș, paroh de Reșița-Govândari, responsabil diecezan pentru pastorația familiilor, părintele fiind și celebrantul principal al Sf. Liturghii de încheiere a întâlnirii, duminică, 27 octombrie, Sr. Böbe M. Tari, soră mariană de Schönstatt și pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, ambii co-responsabili pentru pastorația familiilor. În cadrul programului, cei prezenți au avut, de asemenea, posibilitatea ca să adreseze întrebări lui Don Renzo.

Accesează înregistrarea conferinței 1: CALEA SOȚILOR ÎN SPIRITUALITATEA LOR SPECIFICĂ 
Căsătoria este o vocație. Aceasta înseamnă că doi oameni îndrăgostiți, un bărbat și o femeie, de-a lungul drumului lor ca adulți botezați, primesc o altă chemare. Ei sunt chemați să exprime o nouă prezență și un nou chip al lui Isus prin căsătoria lor.
Căsătoria este întemeiată pe Botez. Nu trebuie uitat niciodată că noutatea spirituală a căsătoriei creștine este înrădăcinată în Botez. Harul căsătoriei este o specificare a harului baptismal.
Căsătoria este un dar. „Căsătoria creștină este un semn care nu numai că arată cât de mult a iubit Cristos Biserica sa în Legământul pecetluit pe Cruce, dar face această iubire prezentă în comuniunea soților. Prin unirea într-un singur trup, ei reprezintă căsătoria Fiului lui Dumnezeu cu natura umană“. (Amoris Laetitia 73)

Accesează înregistrarea conferinței 2: – CUM SĂ TRĂIM POTRIVIT DUHULUI NOUTATEA CĂSĂTORIEI NATURALE CARE A DEVENIT SACRAMENT
În căsătorie, spiritualitatea nu mai poate fi despărțită de relația cu soțul/soția pentru că fiecare dintre cei doi, de-a lungul vieții, este responsabil pentru darul comuniunii primite împreună. În Familiaris Consortio se poate citi: „Căsătoria este un simbol real al evenimentului mântuirii, dar în felul său propriu. Mirii participă la el ca soți, în doi, în calitate de cuplu, în așa măsură încât efectul prim și imediat al căsătoriei nu este harul supranatural în sine, ci legătura conjugală creștină, o comuniune în doi care este tipic creștină, pentru că reprezintă misterul întrupării lui Cristos și misterul legământului său“ (FC 13).
Amoris Laetitia 215: „Sacramentul nu este doar un moment care apoi devine parte a trecutului și a amintirilor, deoarece își exercită influența asupra întregii vieți conjugale într-un mod permanent. Sensul procreativ al sexualității, limbajul trupului și gesturile de iubire trăite în istoria unui cuplu căsătorit devin o continuitate neîntreruptă a limbajului liturgic și viața conjugală devine, într-un anumit sens, liturgie“.

Accesează înregistrarea conferinței 3. – CENTRUL SPIRITUALITĂȚII CONJUGALE ÎN VIAȚA OBIȘNUITĂ
Două sublinieri importante:

1. A cultiva conștiința de a fi un sacrament și, prin urmare, a cultiva prezența permanentă a lui Isus cu soții
2. A cultiva relația conjugală la lumina prezenței lui Isus în mijlocul lor

Cuplul creștin crește prin: Cuvântul lui Dumnezeu, reconciliere/împăcare, Euharistie, rugăciune, cotidianul obișnuit transformat în posibilități de creștere în iubire.

Accesează înregistrarea conferinței 4. – SPIRITUALITATEA PENTRU O MISIUNE SPECIFICĂ ÎN BISERICĂ ȘI ÎN LUME
Am putea spune că soții vorbesc prin comportamentul lor, ei sunt trup-cuvânt, pentru că, prin comportamentul lor, manifestă darul primit. Spiritualitatea vieții de zi cu zi face ca viața obișnuită a soților să devină o misiune continuă oriunde s-ar afla.
Familia devine locul compunerii celor mai opuse diversități: masculinul și femininul, bunici și copii, varietate de caractere etc. Mai mult, acest tip de complementaritate capătă chipurile speciale ale iubirii familiale, care sunt co-împărtășirea și co-responsabilitatea, până la a duce această reciprocitate a iubirii la un nivel atât de înalt, încât eventuala absență sau distanță a unei persoane din familie o face și mai prezentă în inima celor care o iubesc. Este vorba de co-prezență.
Cu siguranță, orice paternitate și maternitate coboară de la Dumnezeu, chiar și atunci când tații și mamele nu știu acest lucru; soții creștini, conștienți că au primit Spiritul Sfânt în/la căsătorie, știu că paternitatea și maternitatea lor sunt un dar primit de la Dumnezeu (Ef 3,15).

Accesează înregistrarea conferinței 5. – SCOPUL SPIRITUALITĂȚII CONJUGALE: CU FAMILIA MICĂ SĂ CONSTRUIM BISERICA, FAMILIA MARE A FIILOR LUI DUMNEZEU 
Drumul parcurs până acum ne face să înțelegem în mod clar direcția spre care ne conduce o viață spirituală autentică a soților creștini: să facem din propria familie mică un motor continuu pornit și activ pentru a genera Familia mare a fiilor lui Dumnezeu.
De aceea, în diferite citate din Magisteriu găsim scris că familia este celula fundamentală a vieții Bisericii, un motor permanent capabil să promoveze – în puterea darului comuniunii primite – o comunitate concretă în cuvinte și gesturi/fapte.
Amoris Laetitia 324: „Familia își trăiește spiritualitatea specifică fiind, în același timp, o Biserică domestică și o celulă vitală pentru transformarea lumii”.

Accesează înregistrarea conferinței 6.  – CÂTEVA ROADE PASTORALE ALE UNUI DRUM DE SPIRITUALITATE CONJUGALĂ
Cuplurile căsătorite redau Bisericii și lumii idealul cuplului creștin. Este mai urgent ca niciodată să prezentăm din nou tinerilor și adulților frumusețea și idealul căsătoriei creștine. Este dificil să vorbim despre vocație, așa cum am menționat la începutul acestei reflecții, dacă nu există în fața noastră modele concrete de viață realizată a soților care să ne atragă.
Spiritualitatea pregătește cuplurile căsătorite să își deschidă casele ca Biserici domestice. Dar pentru familia creștină, numele său propriu este Biserică domestică, o expresie care dezvăluie simultan și concret atât identitatea sa ca sacrament permanent, cât și misiunea sa proprie. Este exact ceea ce se întâmplă cu „preotul“, un cuvânt care indică simultan identitatea și misiunea. Acest mod de a fi al familiei ne permite de asemenea să înțelegem că Biserica este o experiență, nu un set de idei, de obligații morale, de ritualuri, că Biserica este o experiență a iubirii în fraternitate, având în centru prezența lui Cristos, iar familia este manifestarea sa autentică (cf. Amoris Laetitia 67).

În încheiere, câteva păreri, mărturii, observații din partea participanților:
„Noi asta am primit acum: mergem acasă și încercăm să ne rugăm împreună cu Isus și trebuie să spunem împreună că Isus trăiește între noi și asta trebuie să o spunem în fiecare zi. Nu putem evangheliza fără rugăciune.”

„Important este ca să ne întoarcem privirea la Isus cel Înviat, care ne iubește și nu așteaptă decât să poată lucra în noi. Doar să fim deschiși ca să poată lucra.”

„Don Renzo a spus ceva, anul trecut, ce port în suflet încă de atunci: când vezi în fața ta a o pereche care se ține de mână, soț și soție, mai ales dacă mai au și copii, este cea mai mare frumusețe din lume. Încă un gând, care m-a atins: când izvorul uman al iubirii seacă, izvorul divin este mereu, cel care alimentează.”

„Noi am primit o oglindă, și alți „ochelari“, ceea ce privește rolul nostru în biserică. Până acum ne-am rugat pentru noi, pentru familia noastră, dar nu am conștientizat faptul de a face parte din „clădirea“ Bisericii alături de celelalte familii.”

„Preot fiind, mă gândesc, cum îi ajut pe tinerii care doresc să se căsătorească. Ce le zic? – Nu vă mai uitați atât de mult unul la celălalt, uitați-vă înainte, fiindcă aveți o misiune. În conferințe am auzit lucruri pe care le știu, dar mai trebuie să le aprofundez, cum ar fi relația mea personală cu Isus.”

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara